Creșterea costului de trai, o îngrijorare pentru 82% dintre români


Creșterea costurilor vieții este cea mai presantă preocupare pentru 93% dintre europeni, urmată de amenințarea sărăciei și excluziunii sociale (82%), potrivit celui mai recent sondaj Eurobarometru publicat de Parlamentul European.

Criza recentă a întărit sprijinul cetățenilor pentru UE: 72% cred că țara lor beneficiază de calitatea de membru, iar 62% cred că aderarea este „un lucru bun”.

În fiecare stat membru al UE, peste șapte din 10 respondenți sunt îngrijorați de creșterea costurilor vieții, cele mai mari cifre fiind în Grecia (100%), Cipru (99%), Italia și Portugalia (ambele 98%).

În România, 82% dintre respondenți sunt îngrijorați de creșterea costului vieții. Toate categoriile socio-demografice și toate mediile educaționale și socio-profesionale au simțit creșteri ale prețurilor, inclusiv creșteri ale prețurilor la energie și alimente.

La nivel european, a doua cea mai mare cauză de îngrijorare (82%) este amenințarea sărăciei și excluziunii sociale.

Pe locul al treilea s-au situat două cauze de îngrijorare (ambele 81%): schimbările climatice și răspândirea războiului din Ucraina în alte țări.

În România, prelungirea războiului din Ucraina a fost o preocupare pentru 78% dintre respondenți, sărăcia și excluziunea socială fiind a treia cea mai îngrijorătoare cauză (76%).

Aproape jumătate din populația UE (46%) afirmă că nivelul lor de viață a scăzut din cauza pandemiei de COVID-19, a consecințelor războiului de agresiune al Rusiei în Ucraina și a crizei costului vieții.

Alți 39% nu și-au redus încă nivelul de trai, dar se așteaptă să facă acest lucru anul viitor, ceea ce înseamnă că perspectivele pentru 2023 sunt destul de sumbre.

Un alt indicator asociat al constrângerilor economice în creștere este creșterea cu 9 puncte a procentului de cetățeni care se luptă să-și plătească facturile „de cele mai multe ori” sau „uneori” în comparație cu toamna anului 2021, de la 30% la 39%.

 

Sursă foto: unsplash.com

PARTENERI MEDIA
Loading RSS Feed
Loading RSS Feed