România a intrat în iarnă cu o schimbare discretă, dar semnificativă în balanța energetică: începând cu 1 decembrie, țara a redevenit exportator net de gaze naturale. Cu alte cuvinte, prin conductele care traversează frontierele iese zilnic mai mult gaz decât intră, diferența fiind acoperită din producția internă și, la nevoie, din depozite.
Datele operatorului de transport arată că, în prima zi a lunii, prin punctul de interconectare cu Bulgaria au intrat în sistem aproximativ 153,9 GWh de gaze – aproape de capacitatea maximă tehnică a conductei Negru Vodă 1/Kardam, singura funcțională în prezent din cele trei magistrale ale vechiului coridor transbalcanic. În aceeași zi, exporturile totale au urcat la 158,9 GWh. Din acest volum, 66,1 GWh au plecat spre Ungaria, 62,9 GWh către Republica Moldova, iar 29,9 GWh au fost livrate Ucrainei.
Tendința s-a menținut și în zilele următoare. Marți, importurile s-au situat la 148,6 GWh, în timp ce exporturile au ajuns la 151,3 GWh, România păstrând statutul de exportator net. Pe baza nominalizărilor transmise până miercuri, pentru ziua de joi se estimează intrări de circa 137 GWh prin Bulgaria și ieșiri de 147 GWh către cele trei direcții, cu o împărțire relativ constantă: aproximativ 61,5 GWh spre Ungaria, 63,5 GWh către Republica Moldova și 22 GWh spre Ucraina. Acea diferență de 5–10 GWh în favoarea exporturilor este acoperită fie din producția curentă a zăcămintelor interne, fie prin extrageri moderate din depozitele subterane.
Schimbarea vine pe fondul repoziționării complete a fluxurilor regionale. Coridorul transbalcanic, construit inițial pentru a duce gaz rusesc dinspre Ucraina către Balcani, funcționează astăzi în regim invers: gazul – fie el de origine rusă, azeră sau provenit din terminalele GNL grecești – intră în regiune prin Turcia și Bulgaria, urcă spre România la Negru Vodă și de aici se împarte în trei direcții. Din cele trei conducte istorice care traversează estul țării, doar Isaccea–Orlovka 1 este utilizată în prezent. Celelalte două tronsoane, Isaccea–Orlovka 2 și 3, rămân nefolosite, deși potențialul lor ar fi esențial în zilele de vârf de consum.
Interesant este că, deși cererea de tranzit crește, prin celălalt punct de interconectare cu Bulgaria, Giurgiu–Ruse, nu a intrat în decembrie niciun metru cub de gaz. Operatorul bulgar de transport a anunțat că este, din punct de vedere tehnic, posibil transferul unei părți din capacitatea nerezervată de la Ruse/Giurgiu către Negru Vodă 1/Kardam pentru perioada de iarnă ianuarie–aprilie 2026, iar transportatorii din regiune au cerut deja avizul autorităților de reglementare pentru o astfel de mutare. În plus, Bulgartransgaz oferă reduceri considerabile la tarifele de capacitate la Negru Vodă, în încercarea de a face ruta cât mai atractivă pentru comercianți.
Dincolo de aceste detalii de infrastructură, tabloul regional este dominat de situația Ucrainei. După noul val de atacuri rusești asupra instalațiilor de producție și a rețelei de transport, producția internă de gaz a Kievului ar fi scăzut cu aproape 60%, iar economia resimte un recul puternic. Dacă înainte de război Ucraina își putea acoperi consumul din propria producție, acum se vede nevoită să importe masiv. Estimările oficiale indică un necesar suplimentar de circa 4,4 miliarde de metri cubi pentru iarna 2025–2026. Costul acestor importuri este estimat la aproximativ 2 miliarde de euro, bani pe care compania Naftogaz îi caută printr-un amestec de resurse interne, împrumuturi bancare și sprijin internațional, inclusiv finanțări dedicate din partea unor state precum Norvegia și colaborări cu companii energetice din Uniunea Europeană.
În primele șase luni ale acestui an, Ucraina ar fi importat deja circa 2,3 miliarde de metri cubi de gaze, de peste 19 ori mai mult decât în prima jumătate a lui 2024. Nota de plată a sărit de la câteva zeci de milioane de dolari la peste un miliard. O parte din aceste volume intră în țară tocmai pe traseul care trece prin România, fie direct, fie prin legătura cu sistemul de transport al Republicii Moldova.
Pentru București, statutul de exportator net de gaze în acest context înseamnă două lucruri în același timp. Pe de o parte, este un semnal de robusteză: producția internă combinată cu stocurile din depozite permit nu doar acoperirea consumului, ci și sprijinirea vecinilor, într-un moment în care solidaritatea energetică contează politic cel puțin la fel de mult ca prețurile. Pe de altă parte, dependența de un singur tronson de conductă cu Bulgaria și presiunea de a livra în paralel către Ungaria, Republica Moldova și Ucraina transformă acea magistrală într-un potențial punct critic.
Dacă iarna va aduce episoade severe de frig, dilema nu va mai fi doar una tehnică, ci și politică: cum își împarte România capacitatea limitată de transport între consumatorii proprii și nevoile partenerilor de la vest și est? Deocamdată, cifrele arată bine, iar statutul de exportator net este prezentat ca un succes. Marea întrebare este dacă această poziție poate fi menținută confortabil pe tot parcursul sezonului rece, în condițiile unor fluxuri regionale fluide și a unei infrastructuri încă parțial subutilizate.
Sursă foto – pixabay.com
