Consiliul Concurenței analizează preluarea companiei românești Tremend Software de către Publicis Group


Consiliul Concurenței analizează tranzacția prin care Publicis Groupe Holdings B.V. intenționează să preia compania Tremend Software Consulting S.R.L. și, indirect, filialele sale, Sixty Four Eights Group LLC (SUA) și Tremend Benelux S.A. (Marele Ducat al Luxemburgului).

În conformitate cu prevederile Legii concurenței (nr. 21/1996), această tranzacție trebuie autorizată de Consiliul Concurenței. Autoritatea de concurență va evalua operațiunea în scopul stabilirii compatibilității sale cu un mediu concurențial normal și va emite o decizie în termenele prevăzute de lege.

Tranzacția a fost anunțată la începutul acestui an de către compania franceză. Compania Tremend va fi integrată în Publicis Sapient, una dintre diviziile Publicis Groupe.
Cu sediul în Bucureşti, Tremend a fost înfiinţată în 2005 de Ioan Cocan şi Marius Hanganu şi deserveşte o bază largă şi diversificată de clienţi din domenii precum sectorul financiar, automotive, telecomunicaţii, healthcare, tehnologie şi educaţie. Cu peste 16 ani de experienţă în consultanţă, strategie şi implementare pentru proiecte software şi management de produs, Tremend are o echipă de peste 650 de experţi în inginerie software.

Tremend a avut afaceri de 100,6 milioane de lei în 2020 şi un profit net de 12,4 milioane de lei, potrivit datelor de pe site-ul ministerului de Finanţe.

Publicis Groupe este una dintre cele mai mari companii multinaţionale de marketing, PR şi publicitate, prezent în peste 100 de ţări şi angajând aproximativ 80.000 de specialişti. Grupul oferă servicii complete, de la consultanţă până la execuţie, combinând transformarea de marketing şi transformarea digitală de business.

Sursă foto: Publicis Groupe | Facebook

PARTENERI MEDIA
Loading RSS Feed
Loading RSS Feed