Compania MET Group a intrat pe piața energiei regenerabile din Polonia și vizează extinderea portofoliului european, inclusiv în România


Compania MET Group, înregistrată în Elveția, fondată și condusă de un apropiat al premierului ungar Viktor Orban, prezentă pe piața românească de energie prin MET România Energy, unul dintre cei mai importanți furnizori și traderi de energie electrică și gaze naturale, a intrat pe piața energiei regenerabile din Polonia și vizează extinderea în continuare a portofoliului european, inclusiv în România.

MET a cumpărat un proiect de parc solar în vestul Poloniei, cu o capacitate preconizată de 60 MW. Construcția este estimată să înceapă în 2023. Este prima investiție a MET în sectorul energiei regenerabile din Polonia. Compania, cu sediul în orașul elvețian Zug, s-a extins puternic pe piața regenerabilelor în ultimii ani, preluând o serie de parcuri eoliene și fotovoltaice în Italia, Spania, Bulgaria și Ungaria.

“Întrucât ne propunem să construim un portofoliu de regenerabile diversificat din punct de vedere geografic, MET vizează, de asemenea, România, Croația și Germania, unde mediul investițional pentru energia regenerabilă se îmbunătățește și pot fi dezvoltate oportunități de investiții interesante”, potrivit directorului general pentru regenerabile al MET Group, Christian Hürlimann.

 

 

Sursă foto: MET Romania | Facebook

PARTENERI MEDIA
Loading RSS Feed
Loading RSS Feed