Ciucă: Avem nevoie de încrederea în economia României şi de colaborarea între mediul privat şi stat


Premierul Nicolae Ciucă spune, că pentru depăşirea contextului dificil pe care îl traversează ţara noastră este nevoie de două elemente cheie: încrederea în economia României şi colaborarea între mediul privat şi statul român.

„Prezenţa mea alături de cei mai importanţi investitori străini în România este, practic, reconfirmarea deschiderii pe care Guvernul României o are pentru investitorii străini. Pentru a depăşi, aşa cum spuneam, contextul dificil pe care îl traversăm avem nevoie de două elemente cheie: încrederea în economia României şi colaborarea între mediul privat şi statul român. Aici sunt două chestiuni foarte importante. Împreună relansăm şi dezvoltăm România, împreună investim şi construim”, a spus Ciucă.

El a subliniat creşterea investiţiilor străine cu 10% faţă de perioada similară a anului trecut, depăşind cifra de 900 de milioane de euro.

Premierul a adăugat că încrederea în economia României este fundamentată pe volumul fără precedent al fondurilor naţionale şi europene care vor fi investite în toate domeniile strategice: industrie, agricultură, energie, mediu, digitalizare, dar şi pe politicile de dezvoltare guvernamentală.

Sursă foto:  Nicolae Ionel Ciucă | Facebook

PARTENERI MEDIA
Loading RSS Feed
Loading RSS Feed