China confirmă că va recurge la rezervele strategice de petrol


China a confirmat miercuri că va apela la rezervele sale de petrol, în cooperare cu alte țări, pentru a reduce prețul aurului negru, potrivit Le Figaro.

„China, având în vedere nevoile sale și condițiile actuale, va utiliza rezervele sale naționale de țiței și va lua alte măsuri necesare pentru a menține stabilitatea pieței”, a declarat un purtător de cuvânt al ministerului chinez al Afacerilor externe, Zhao Lijian.

Acesta nu a precizat când se va recurge la aceste rezerve și nici care va fi cantitatea de petrol pe care China intenționează să o scoată pe piață.

Afirmațiile sale vin după ce președintele american Joe Biden a anunțat marți o „inițiativă majoră” pentru a reduce prețurile la petrol: Washingtonul va scoate pe piață 50 de milioane de barili din rezervele strategice, respectiv cea mai importantă cantitate utilizată vreodată. SUA au anunțat că la această inițiativă vor adera China, India, Japonia, Coreea de Sud și Marea Britanie.

Întrebat, purtătorul de cuvânt al diplomației chineze nu a citat Statele Unite sau alte țări participante. Acesta s-a mulțumit să declare că a luat notă de „recentele măsuri luate de importante țări consumatoare pentru a menține stabilitatea piețelor”.

Sursă foto: reuters.com

PARTENERI MEDIA
Loading RSS Feed
Loading RSS Feed