Datele statistice actuale ale Comisiei UE arată că România are cele mai periculoase șosele. În anul 2020, numărul victimelor decedate în trafic a fost de 92 la un milion de locuitori.
Printre țările cu cel mai mare număr de victime se află și Bulgaria (81), Lituania (78) și Croația (72), în timp ce țările cu cele mai puține victime sunt Suedia (20) și Malta (17), conform G4media.
O analiză făcută de Radio Europa Liberă informează că cele mai multe accidente în România se petrec pe șoseaua DN1, din Prahova. În 2020, pe drumurile din Prahova au murit 61 de oameni și au fost răniți grav 1.02, iar în 2021, din ianuarie până în iulie, au murit 38 de oameni și au fost răniți grav 55. De asemenea, cele mai multe accidente rutiere grave din 2020 s-au produs în București și în județele Prahova, Cluj, Brașov, Iași și Suceava.
Numărul victimelor decedate în trafic din Uniunea Europeană a crescut în 2021. Potrivit datelor statistice, au decedat 19.896 de persoane pe șoselele celor 27 de state membre, cu 6% mai mult față de anul precedent.
La acest moment datele pentru anul 2022 nu există încă, dar experţii se aşteaptă la o nouă creştere cu 10% faţă de anul 2021.
Sursă foto: Unsplash