Compania Publică de Electricitate a Greciei (PPC) pregăteşte o mişcare importantă de expansiune pe piaţa energetică, vizând să achiziţioneze 70% din filiala grupului italian Enel în România, într-o tranzacţie care evaluează întreaga companie Enel România la 1,8 miliarde euro, relevă date analizate de Profit.ro.
Un memorandum de înţelegere a fost deja semnat între cele două mari grupuri, PPC şi Enel, acordul fiind evaluat la 1,3 miliarde de euro în capitaluri proprii şi 70% reprezentând datoriile filialei, inclusiv împrumuturi. Discuţiile conducerii PPC cu băncile greceşti Ethniki, Piraeus, Alpha Bank, Eurobank, Attica şi Optima vor începe in perioada imediată, pentru finanţarea unei părţi din investiţie, conform profit.ro
Conform planului, PPC este de aşteptat să plătească 300-400 de milioane de euro în numerar şi să acopere restul din împrumuturi, conform unui raport din media elenă. România este o piaţă pe care preşedintele şi CEO-ul PPC, Georgios Stassis, o cunoaşte, el conducând anterior operaţiunile din România ale grupului italian.
Public Power Corporation (PPC) este cea mai mare companie de electricitate din Grecia, iar Enel este un gigant pe pieţele globale de electricitate, gaze naturale şi energii din surse regenerabile, activând în peste 30 de ţări din lume şi având o capacitate totală instalată de peste 88 GW.
PPC operează reţelele de distribuţie de energie din Grecia, dar şi aproape 100 de centrale de producţie.
În mai anul acesta, după pierderi trimestriale în România de 154 milioane euro, directorul financiar al Enel, Alberto De Paoli, a declarat că regulile de plafonare a preţurilor şi cele legate de tarifele de distribuţie din România “afectează grav” rezultatele din această ţară.
“Nu are sens să investeşti într-un mediu excesiv de punitiv”, a spus De Paoli, întrebat dacă reglementările din România ar putea afecta prezenţa grupului în ţară.
Sursă foto: idevice.ro