Cea mai mare bancă comercială din Moldova se va lista la Bursa de Valori București


Cea mai mare instituție financiară din Moldova, maib, a decis cu privire la o plasare de acțiuni (IPO) la Bursa de Valori București.

Echipa maib a luat inițial în considerare mai multe piețe unde ar putea plasa actele băncii, dar decizia a fost luată în favoarea Bucureștiului, a anunțat, într-o conferință de presă la Chișinău, președintele băncii, Giorgi Shagidze, citat de publicația locală infotag.

Variantele indicate anterior pentru listare erau Londra, Amsterdam, Varșovia și București.

Banca are 58 de sucursale, 62 de agenții, peste 2.200 de angajați și circa 900.000 clienți activi, dintre care 443 clienți corpotativi, având un portofoliu de credite de peste 19 miliarde lei moldovenești (981 milioane euro) și depozite de peste 26 miliarde lei moldovenești.

El a precizat că IPO-ul va juca rolul unui flagship pentru integrarea afacerilor moldovenești pe piața financiară internațională.

„Când cea mai mare bancă emite un IPO, aceasta acționează ca o poartă deschisă pentru a atrage noi investitori în țară. Se uită la țară, în general, și apoi își asumă riscurile investiției. Prima lor decizie va fi să investească în maib, iar apoi în alte active din Moldova”, a spus bancherul.

Banca se pregătește să plaseze titluri de valoare în prima jumătate a anului 2023, dar nu exclude posibilitatea ca acest lucru să se întâmple mai devreme.

 

 

 

 

Sursă foto:maib.md

PARTENERI MEDIA
Loading RSS Feed
Loading RSS Feed