Raportul dedicat știrilor din Tehnologie își propune să aducă săptămânal un top al celor mai importante informații din social media, tech și inovație.
-
Coinbase taie în jur de 950 de joburi, adică aproximativ 20% din întreaga forță de muncă. Compania, care a mai disponibilizat 18% dintre angajați în urmă cu jumătate de an, urmărește să-și reducă cheltuielile operaționale în Q1 2023 cu 25%. CNBC
-
Apple testează Mac-uri cu touchscreen și ar putea lansa un prim MacBook Pro cu touchscreen în 2025. Este o schimbare importantă de paradigmă pentru compania care s-a opus mulți ani implementării touchscreen-urilor pe laptopuri și desktop-uri din cauza „ergonomiei groaznice”. Profit.ro
-
Apple vrea să creeze singură designul ecranelor microLED, pe care să le folosească pe Apple Watch începând de anul viitor și, apoi, pe iPhone. Producția în masă va fi realizată în continuare de unul sau mai mulți terți, însă, aceștia vor urma designul cerut de Apple, după cum crede compania că este mai potrivit pentru propriile dispozitive. Profit.ro
-
Twitter susține că scurgerea recentă de informații, care a dus la publicarea a peste 200 de milioane de nume și adrese de e-mail, nu a avut loc din cauza unei breșe de securitate a propriei platforme. Cel mai probabil, spun oficialii companiei, au fost colectate din diverse surse date deja disponibile online. Bloomberg
-
Amazon lansează Buy with Prime în SUA pe 31 ianuarie. Serviciul permite terților comercianți să ofere propriilor clienți beneficii Prime, precum livrare și retur gratuite. TechCrunch
-
Publicația britanică The Guardian confirmă că a fost victima unui atac cu ransomware ce a avut loc în decembrie. Atacul „super sofisticat” a fost derulat cel mai probabil prin phishing și a dus la accesarea rețelei interne, de unde atacatorul a obținut datele personale ale angajaților din Regatul Unit. The Guardian
-
Samsung va organiza pe 1 februarie un eveniment Galaxy Unpacked în San Francisco, unde, cel mai probabil, va fi prezentată nouă serie Galaxy S23. Producătorul coreean a fost forțat să anunțe oficial evenimentul, după ce informații despre acesta au apărut, dintr-o eroare, pe unul din site-urile companiei. The Verge
-
Transportul aerian din SUA a fost dat peste cap miercuri din cauza unei baze de date deteriorate de pe sistemele FAA, care a pus aeroporturile în imposibilitatea actualizării jurnalelor de securitate care trebuiau să ajungă la piloți. Drept urmare, peste 10.000 de zboruri au fost amânate și 1.300 anulate. Reuters
- BioNTech cumpără startup-ul britanic InstaDeep cu £562 de milioane. Este cea mai mare achiziție de până acum a companiei germane, care speră să-și îmbunătățească sistemele de descoperire a medicamentelor noi și de stabilire a tratamentelor personalizate cu ajutorul inteligenței artificiale. FT
- Din decembrie, la Twitter a început să se discute despre vânzarea numelor de utilizatori pe bază de licitație pentru creșterea veniturilor. Nu se știe dacă s-a renunțat sau se va merge mai departe cu acest plan, dar Elon Musk a cerut deja eliminarea conturilor inactive și eliberarea a 1,5 miliarde de nume de utilizator. NY Times
Sursă foto – businesswatch.ro