Business Watch îți prezintă cele mai importante și actuale știri din business și mediul economic.
- Specialiștii au decis ca unitățile de învățământ că pot funcționa cu prezența fizică indiferent de rata de infectare din localitate
Specialiştii au decis, miercuri, că unităţile de învăţământ pot funcţiona cu prezenţă fizică indiferent de rata de infectare din localitate, iar deciziile de suspendare a prezenţei fizice vor fi luate în funcţie de cazurile confirmate în clasă sau şcoală. Decizia nu este definitivă, urmează decizia CNSU, o Hotărâre de Guvern şi ordinul miniştrilor Educaţiei şi Sănăţiţii, însă se doreşte ca mpăsura să se aplice din 4 octombrie. News.ro
- Rata de ocupare a populației scade după noile criterii UE
Rata de ocupare a populației în vîrstă de 20-64 de ani s-a redus considerabil pentru România în acest an față de anul anterior, după ce au fost implementate noile reglementări europene în materie (Regulation 2019/1700). La finele anului trecut, țara noastră îndeplinise obiectivul fixat la nivel național de 70% prin Strategia 2020 (pe baza fostelor criterii, în condițiile în care ținta de referință la nivelul UE a fost 75%). CursDeGuvernare.ro
-
Liderul RCA cu 3 milioane de clienți a trăit periculos sub doi președinți ASF
City Insurance, fostul lider al asigurărilor căruia ASF i-a retras recent licența și a hotărât să îi ceară falimentul, a trăit pe muchie încă de la începutul creșterii spectaculoase, în 2016. O serie de decizii mai puțin curajoase ale Consiliului ASF și ale președinților săi, indecizia unor Direcții importante din instituție , o lungă perioadă de tăcere sub conducerea penultimului președinte, decizii judecătorești uneori surprinzătoare dar și un context extraordinar de favorabil companiei au condus către un rezultat istoric(City a fost de departe cea mai mare companie de asigurări in istoria României) încheiat cu o prăbușirea zgomotoasă. Prezentarea unor presupuse falsuri menite să o ajute să își demonstreze capacitatea de a achita daunele este doar partea penală a cazului City Insurance, de care se ocupă deja procurorii de la Parchetul General și DIICOT. Până acolo, însă, au existat alte momente care, gestionate altfel, ar fi putut schimba istoria. Economica.net
- YouTube va bloca tot conţinutul anti-vaccinare
YouTube va bloca tot conţinutul anti-vaccinare, trecând dincolo de interdicţia informaţiilor false despre vaccinul destinat Covid-19, pentru a include conţinutul care include dezinformări legate de vaccinurile aprobate, a anunţat compania miercuri, printr-o postare pe blog, transmite Reuters. News.ro
-
Soluția șefului ANRE pentru facturi la energie mai mici cu 15%
Facturile la electricitate ar putea scădea cu 10-15% în medie, dacă certificatele verzi și contribuția de cogenerare ar fi plătite de la bugetul de stat, nu de către consumatori, a declarat Dumitru Chiriță, șeful ANRE. Economedia.ro
-
Guvernatorul BNR trage un semnal de alarmă asupra dificultății de a reduce deficitul bugetar
Guvernatorul a făcut un calcul: deficitul de cont curent se reprezintă, algebric, adunarea deficitului sectorului guvernamental cu deficitul neguvernamental. Acest calcul simplu arată că sectorul neguvernamental are un surplus de 4%, dacă avem în vedere că deficitul bugetar a fost de 9 procente. Ceea ce înseamnă, a explicat Mugur Isărescu, că sectorul guvernamental creează în totalitate deficitul extern. RFI
-
90% din medicamentele folosite pe piață sunt aduse din afară. Doar 10% sunt produse în țară
Sectorul farma are nevoie de o strategie clară pentru a se dezvolta, în condiţiile în care accesul la medicamente nu a crescut semnificativ în ultimii ani. Astfel, la un volum de medicamente care a stagnat, piaţa de medicamente a crescut în volum, ceea ce înseamnă că pacienţii cumpără medicamente mai scumpe. O altă direcţie pe care o aşteaptă industria farmaceutică vine din partea statului, care să susţină investiţiile în domeniu pentru a crea o piaţă atractivă, atât pentru producătorii locali, cât şi pentru cei internaţionali. R3media
-
Cum va arăta retailul alimentar în 2030
În ultimii patru ani, hypermarketurile și supermarketurile au câștigat aproximativ 19 puncte procentuale din cota de piață a magazinelor de cartier, piețelor și gospodăriilor proprii. Studiile arată că în 2030, peste 92% dintre orășeni se vor aproviziona de la magazinele de mari dimensiuni. Doar 0,4% vor mai merge la piață. Economica.net
Sursă foto – businesswatch.ro