Business Watch: Știrile dimineții 27 septembrie 2021


Business Watch îți prezintă cele mai importante și actuale știri din business și mediul economic.

  • Consumatorii casnici vor avea facturi comensate

Peste jumătate dintre consumatorii casnici de electricitate și aproximativ 90% dintre cei de gaze naturale vor beneficia de compensarea discutată la acest moment la nivelul autorităților, care va dubla, pentru o perioadă de 6 luni, subvențiile acordate consumatorului vulnerabil. Anunțul a fost făcut de vicepreședintele Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), Zoltan Nagy-Bege. PROFIT.ro

  • România va avea din toamnă prima bancnotă pe care apare chipul unei femei

Banca Națională a României va lansa, în această toamnă, prima bancnotă pe care apare chipul unei femei. Este vorba despre o bancnotă în valoare de 20 de lei care o va ilustra pe Ecaterina Teodoroiu, eroină în Primul Război Mondial.  Economedia.ro

  • Cenușa vulcanului Cumbre Vieja traversează România timp de două zile

Norul de cenușă vulcanică produs de erupția vulcanului Cumbre Vieja, din Insulele Canare, va traversa teritoriul României, începând de duminică și până pe 28 septembrie. europalibera.org

  •  China interzice tranzacțiile cu criptomonede

China a interzis, vineri, toate tranzacţiile cu criptomonede şi s-a angajat să oprească minarea ilegală a acestora, oferind una dintre cele mai puternice lovituri de până acum unei industrii care a crescut în ultimii ani la câteva trilioane de dolari, scrie Bloomberg. Astfel, tranzacţiile legate de criptoactive vor fi considerate activităţi financiare ilicite. Aici intră şi serviciile furnizate de bursele off-shore, conform anunţului Băncii Populare Chineze, entitatea bancară centrală din China. BURSA.RO

  • Piața auto norvegiană uimește din nou: doar două mașini diesel în Top 50

Norvegia rămâne un miracol pentru cei care studiază evoluția piețelor auto din întreaga lume. În fiecare lună cota de piață a vehiculelor electrificate se majorează mușcând adânc din cea a mașinilor diesel sau alimentate cu benzină. Economica.net

  • PNRR : 7,6 miliarde de euro pentru autostrăzi, căi ferate şi metrou

Proiectele propuse pentru infrastructura de transport (7,6 miliarde Euro) reprezintă cea mai mare alocare financiară din întreaga finanţare disponibilă prin Planul Național de Redresare și Reziliență: aproape 30 de miliarde de euro. Pentru sectorul transporturilor, România propune patru tipuri de investiţii majore şi două reforme. Investiţiile se referă la construirea de autostrăzi, modernizarea/reînnoirea căilor ferate, două magistrale de metrou şi achiziţia de material rulant nou. În ceea ce priveşte reformele, autorităţile au promis transport sustenabil şi ecologic (nou sistem de taxare pentru transportatori şi taxarea poluării). Raportat la suma totală, 7,6 miliarde de euro, finanţarea celor 4 autostrăzi reprezintă 2,7 miliarde Euro în timp ce proiectele din sectorul feroviar peste 3,6 miliarde euro. Economedia.ro

  • Preşedinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen vine luni la Bucureşti pentru a prezenta evaluarea PNRR

Preşedinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen va face luni o vizită oficială la Bucureşti pentru a prezenta evaluarea privind Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) al României în cadrul NextGenerationEU. Ursula von der Leyen va avea întrevederi cu preşedintele Klaus Iohannis şi cu premierul Florin Cîţu. News.ro

  • Guvernatorul BNR: sectorul guvernamental creează tot deficitul extern 

Guvernatorul BNR a subliniat că şi o reducere echivalentă a uni procent din PIB a deficitului se face foarte greu “pentru că trebuie să strângi cureaua într-un fel, şi să vezi cine o strânge, la ce nivel o strânge, cum se strânge”. CursDeGuvernare.ro

Sursă foto – businesswatch.ro

PARTENERI MEDIA
Loading RSS Feed
Loading RSS Feed