Business Watch îți prezintă cele mai importante și actuale știri din business și mediul economic.
-
De unde atâta TVA? Execuție bugetară de excepție în aprilie: atenție la conjunctură
Statul a reușit să accelereze ritmul de colectare a veniturilor bugetare în aprilie, pe fondul unor rezultate nesperat de bune la încasările din TVA, dar și al altor factori conjuncturali. Pe de altă parte, la capitolul cheltuieli s-au înregistrat majorări pe linie, mai puțin la investiții, care s-au menținut sub nivelul de anul trecut. Una peste alta, deficitul bugetar a fost de 1,23%, semnificativ sub cel din aceeași perioadă a anului 2021. Cursdeguvernare.ro
-
Sesiune “roșie” la bursă. Tranzacții de 15 milioane lei cu acțiuni Fondul Proprietatea
Indicii principali de la BVB au avut închideri negative într-o zi cu volume slabe. O secvență de 3 ședințe consecutive de aprecieri a fost oprită de ordine de vânzări care s-au contrapus elanului pozitiv. Cele mai lichide titluri de la BVB, cu transferuri de 15,09 milioane lei, cele ale Fondului Proprietatea (FP), au dat tonul deprecierilor, cun un declin de 1,46%, până la prețul de 2,0200 lei/acțiune care este inferior cu 7,76% celui al ofertei de răscumpărare derulate de emitent în această perioadă pentru un număr de 325,00 milioane acțiuni proprii. PROFIT.ro
- Aplicația de ride sharing Free Now părăsește România
Serviciul de ride sharing Free Now iese de pe piața din România în 30 Iunie 2022, potrivit unui anunț al companiei Clever Tech SRL. Rămân pe piață serviciile Bolt și Uber, care au o cotă de piață mai mare. Digi24
-
Liberalii, primele reuniuni importante după ce Nicolae Ciucă a preluat şefia formaţiunii
Liberalii se reunesc, joi şi vineri, în două reuniuni importante ale partidului, Liga Aleşilor Locali şi Consiliul Naţional, la Poiana Braşov. Sunt primele întâlniri ale conducerii partidului, după preluarea şefiei de către Nicolae Ciucă, la Congresul extraordinar din 10 aprilie. În Consiliul Naţional, Lucian Bode va fi votat secretar general al partidului, urmând a fi aleşi şi un prim-vicepreşedinte şi un vicepreşedinte. Dan Motreanu şi Virgil Popescu s-au înscris în cursa pentru funcţia de prim-vicepreşedinte, în timp ce pentru cea de vicepreşedinte se luptă patru liberali, Ben Oni Ardelean, Vergil Chiţac, Virgil Guran şi Sorin Moldovan. News.ro
Sursă foto – businesswatch.ro