Business Watch: Știrile dimineții 25 octombrie 2021


Business Watch îți prezintă cele mai importante și actuale știri din business și mediul economic.

  • Ce restricţii intră în vigoare de luni, unde nu au voie nevaccinaţii – Lista completă a noilor reguli

Restricţii octombrie-noiembrie 2021 – Guvernul a aprobat modificarea hotărârii privind prelungirea stării de alertă, stabilind măsuri suplimentare de control al pandemiei de COVID-19, prin care se interzice, începând de luni, pentru o perioadă de 30 de zile, organizarea de evenimente private, devine obligatorie masca de protecţie, iar pentru multe activităţi va fi necesar certificatul de vaccinare sau de trecere prin boală. economica.net

  • Final de săptămână cu record de vaccinări anti-COVID-19 în România, în prag de restricții

Peste 170.000 de persoane au fost vaccinate cu prima doză în ultimele două zile, conform datelor anunțate de platforma Ro Vaccinare. Cu recorduri de decese cauzate de COVID-19 și în coada clasamentului vaccinării, alături de Bulgaria, România a ajuns în criză de locuri de Terapie Intensivă. Suntem în prag de noi restricții și există și propunerea ca angajații să se poată prezenta la serviciu doar cu certificat verde. economedia.ro

  • România riscă să piardă fonduri UE pentru încălzire centralizată și energie regenerabilă

Statul român riscă să piardă fonduri UE nerambursabile pentru investiții în sistemele de alimentare centralizată cu energie termică (SACET) și în energia regenerabilă pentru că nu a identificat încă și nu a comunicat Comisiei Europene ce măsuri intenționează să ia în scopul creșterii ponderii energiei din surse regenerabile în sectorul termoficării și răcirii, în conformitate cu legislația comunitară. PROFIT.ro

  • Guvernul va anunța luni că și școlile private intră în vacanță. Dan Vîlceanu: A fost o greșeală, o scăpare, articolul CNSU e clar

Guvernul se va reuni luni într-o ședință pentru a remedia neînțelegerea referitoare la vacanța instituțiilor școlare private, după ce un articol care prevedea suspendarea cursurilor și în școlile private, care era în decizia Comitetului Național pentru Situații de Urgență (CNSU), nu a mai fost preluat și în Hotărârea de Guvern, ceea ce a dat naștere la confuzii. Digi24

  • Dan Vîlceanu anunţă creşterea pensiilor cu şase la sută de la începutul anului 2022

Ministrul interimar al Finanţelor Publice, Dan Vîlceanu, a anunţat că, de la începutul anului viitor, pensiile vor fi majorate cu şase la sută. Şi valoarea alocaţiilor pentru copii va creşte, a mai anunţat ministrul. News.ro

  • Fenomen dramatic la evaluarea școlară: 53% din elevi au medii peste 8,50 – deși 40% sunt considerați analfabeți funcțional și 40% nu trec BAC-ul

Intrarea în vacață școlară forțată aduce în prim plan o anomalie profundă, constatată în perioada de pandemie și provocată de fractura interacțiunii dintre profesori și elevi. Ponderea nu reflectă nicidecum performanțele elevilor, cât timp doar 28% din absolvenții participanți la bacalaureat au obținut medii de cel puțin 8,50, iar statisticile și studiile arată că 40% din absolvenți sunt analfabeți funcțional. Cursdeguvernare.ro

  • DOCUMENT Notificări de scumpire masivă a prețului la electricitate, peste posibilul plafon, trimise acasă

Până la eventuala adoptare finală și intrare în vigoare a măsurilor de plafonare a prețurilor și de compensare a scumpirilor la energie electrică anunțate de autorități sunt trimise notificări de scumpire clienților casnici cu contracte concurențiale ale căror perioade cu preț fix garantat se apropie de sfârșit. Scumpirile anunțate sunt masive.  PROFIT.ro

Sursă foto – businesswatch.ro

PARTENERI MEDIA
Loading RSS Feed
Loading RSS Feed