Business Watch: Știrile dimineții 24 Ianuarie 2022


Business Watch îți prezintă cele mai importante și actuale știri din business și mediul economic.

  • România, pe locul 6 în UE la creșterea anuală a prețurilor în 2021

România s-a situat pe locul 6 între statele membre UE în ce privește creșterea anuală a prețurilor consemnată în 2021, potrivit datelor publicate de Eurostat. Cu un nivel de 6,7%, țara noastră s-a situat sub alte țări din fostul bloc estic în ce privește inflația măsurată după metodologia europeană, precum Estonia (12%), Lituania (10,7%), Polonia (8%), Letonia (7,9%) și Ungaria (7,4%). Cursdeguvernare.ro

  • Rafila: La gradul de transmisibilitate al acestei tulpini, Omicron, este aproape imposibil să nu te infectezi

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat că „este aproape imposibil” ca o persoană sănătoasă, care nu s-a vaccinat, să nu se infecteze cu tulpina Omicron, având în vedere gradul ridicat de transmisibilitate al acestei tulpini. News.ro

  • Responsabil OMS: Finalul pandemiei, “plauzibil” în Europa după varianta Omicron

Pandemia de Covid-19 s-ar putea încheia în Europa odată cu varianta Omicron, care ar putea infecta 60% dintre europeni până în luna martie, a estimat, duminică, directorul Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) din Europa. PROFIT.ro

  • ”​Marea Demisioneală”, datele pe România: Anul trecut au fost peste 450.000 de demisii, cu 60% mai multe decât în 2020 

Inspecția Teriorială a Muncii a transmis ca numărul demisiilor înregistrate în 2021 a fost cu 60% mai mare decât cel din 2020. Peste 450.000 de angajați și-au dat demisia anul trecut, în timp ce în 2020 numărul acestora a fost de aproximativ 300.000. 96% dintre demisiile de anul trecut au fost în mediul privat și 4% la stat. HotNews.ro
  • Proteste violente la Bruxelles, în apropierea instituțiilor europene. Mai multe clădiri au fost vandalizate, poliția a ripostat

Duminică au avut loc proteste violente, la Bruxelles, față de restricțiile impuse pentru limitarea infectărilor cu SARS-CoV-2. Manifestanții s-au apropiat de sediile instituțiilor Uniunii Europene și au aruncat în forțele de ordine cu diverse obiecte. Polițiștii au ripostat cu gaze lacrimogene și tunuri cu apă pentru a dispersa mulțimea furioasă. Mai multe clădiri au fost vandalizate de manifestanți Digi24

  • Greva STB este în a cincea zi. O mare parte din şoferi refuză şi luni să iasă pe traseu

Greva angajaţilor Societăţii de Transport Bucureşti continuă şi luni, fiind a cincea zi în care cea mai mare parte a şoferilor refuză să iasă pe traseu. Economica.net

Sursă foto – businesswatch.ro

PARTENERI MEDIA
Loading RSS Feed
Loading RSS Feed