Business Watch îți prezintă cele mai importante și actuale știri din business și mediul economic.
- Creştere a indicilor bursieri americani şi a dolarului, după anunţul Rezervei Federale privind creşterea dobânzărilor
Indicii bursieri de pe Wall Street şi dolarul s-au apreciat puternic miercuri, inversând declinul din prima parte a tranzacţiilor, în urma anunţului Rezervei Federale (Fed) americane referitoare la politica monetară viitoare, care include încheierea programului de achiziţii de obligaţiuni destinat susţinerii economiei în timpul pandemiei de Covid-19 în luna martie şi majorarea de cel puţin trei ori a dobânzilor în 2022, până la 0,9%. News.ro
- UE va permite achizițiile comune de gaze naturale
Comisia Europeană a propus un set de reguli care permit statelor membre UE să cumpere în comun rezerve strategice de gaze naturale, în conformitate cu un plan care prevede de asemenea consolidarea stocării de gaze naturale și adăugarea mai multor gaze cu emisii reduse de carbon în rețea. Profit.ro
-
Lista măsurilor fiscal-bugetare pregătite pentru construirea Bugetului
Guvernul pregătește o serie de măsuri fiscal-bugetare pentru anul 2022, potrivit unor surse guvernamentale .Proiectul de buget pentru anul viitor nu este încă definitivat. Premierul Nicolae Ciucă a anunțat că acesta ar trebui să fie gata până la sfârșitul anului, din motive legate de implementarea PNRR. Cursdeguvernare.ro
- Xi și Putin anunță front comun împotriva Occidentului și „forțelor care se implică în treburile interne ale Rusiei și Chinei”
Vladimir Putin și Xi Jinping au discutat, miercuri, prin videoconferință și s-au pus de acord că Rusia și China ar trebui să fie ferme în „respingerea interferențelor Occidentului” și în apărarea intereselor lor de securitate în condițiile în care cele două regimuri sunt criticate constant de țările occidentale pentru amenințările de pe scena internațională și pentru încălcări ale drepturilor omului. Digi24
- Centrul European de Prevenire şi Control al Bolilor avertizează că în fața propagării rapide a Omicron, vaccinarea singură nu va fi suficientă
O “acţiune puternică” este “urgentă” în faţa propagării rapide a variantei Omicron de coronavirus, deoarece “vaccinarea singură nu va fi suficientă”, a avertizat miercuri Centrul European de Prevenire şi Control al Bolilor (ECDC), relatează AFP. Agerpres
-
Vicepreşedintele ANRE: Mai mult de 10 furnizori de gaze au ieşit până acum din piaţă, din cauza preţurilor mari
Mai mult de 10 furnizori de gaze au ieşit din piaţă până acum, ca urmare a preţurilor mari, şi aproximativ 70.000 de consumatori au fost preluaţi de furnizorii de ultimă instanţă, a afirmat, miercuri, vicepreşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE), Zoltan Nagy-Bege. Economica.net
Sursă foto – businesswatch.rof