Business Watch îți prezintă cele mai importante și actuale știri din business și mediul economic.
-
Inflația crește în zona euro – ”specificul european” adâncește criza costului vieții
Rata anuală a inflației din zona euro a urcat în august la 9,1%, de la 8,9% în iulie, semnalând o adâncire a crizei costului vieții, dar și o persistență a șocurilor de ofertă. Inflația de bază, cea care exclude prețurile volatile cum ar fi cele ale energiei și alimentelor, a urcat de la 4% la 4,3% și va reprezenta, potrivit analiștilor, principala preocupare a oficialilor Băncii Centrale Europene (BCE) la ședința de politică monetară de săptămâna viitoare, avertizează specialiștii. Avansul prețurilor din zona euro a fost alimentat în august, în principal, de evoluția inflației la alimentele procesate și la bunuri, dar și serviciile s-au scumpit într-o anumită măsură. Cursdeguvernare.ro
-
Cum se va compara salariul minim din România cu cel din Uniune Europeană, dacă va crește la 3.000 de lei
România are în prezent un salariu minim brut de 2.550 lei pe lună. PSD propune ca de anul viitor acesta să crească la 3.000 lei/lună (617 de euro), în contextul în care inflația crește. Rata anuală a inflației a ajuns la 15% în luna iulie. Economedia a realizat un tablou cu salariile minime din mai multe țări europene și cum se compară cu România. În multe state europene salariile au crescut în acest an și se preconizează creșteri și în 2023. Economedia.ro
-
Miniştrii de Externe ai Uniunii Europene ajung la un consens politic în privinţa suspendării complete a acordului de viză dintre UE şi Rusia
Miniştrii europeni de Externe au ajuns la un consens politic în ceea ce priveşte suspendarea completă a acordului de facilitare a vizelor dintre Uniunea Europeană şi Rusia, în urma unei întâlniri informale de două zile la Praga, relatează CNN. News.ro
-
Fitch: Problema aprovizionării cu gaze continuă să pună presiune pe economiile din ECE. Doar România rămâne mai puțin afectată!
Sursă foto – businesswatch.ro