Business Watch: Cele mai importante știri externe


  • China analizează interzicerea exporturilor pentru componente esențiale necesare producerii panourilor solare. Ministerul Comerțului din China și Ministerul Științei și Tehnologiei au lansat consultări publice cu privire la adăugarea unor tehnologii de producție esențiale pentru producerea de panouri solare avansate pe lista tehnologiilor pentru care se interzice exportul. Pentru aceste componente, China deține 97% din producția globală. Bloomberg

 

  • $1,1 miliarde pe zi au fost investiți în această săptămână în acțiuni și obligațiuni din 21 de țări emergente. Este al doilea cel mai ridicat volum de investiții din ultimii 20 de ani, fiind depășit doar de perioada ieșirii din lockdown, de la finalul anului 2020, începutul lui 2021. FT

     

  • Economia Statelor Unite a crescut cu 2,9% în trimestrul 4 al anului trecut. Creșterea este mai mică decât cea înregistrată în trimestrul 3, când plusul a fost de 3,2%. WSJ

 

 

  • Tesla a raportat un profit record pe ultimul trimestru al anului trecut, de aproape $3,7 miliarde, în creștere cu 59% în ritm anual. Vânzările pentru ultimele trei luni ale anului 2022 au fost de $24,3 miliarde, cu 37% mai mari decât în aceeași perioadă a lui 2021. WSJ

 

  • Meta/Facebook a anunțat că în următoarele săptămâni va reactiva conturile de Facebook și Instagram ale fostului președinte Donald Trump, punând capăt unei suspendări care a durat peste doi ani. NYTimes

     

  • Un miliardar american de 45 de ani vrea să demonstreze că procesul îmbătrânirii poate fi controlat. El urmează un regim strict, care include o dietă controlată, exerciții fizice și proceduri medicale pentru a-și aduce toate organele, pielea, tendoanele, dinții, părul, penisul și anusul la nivelul la care erau când avea 18 ani. Costul anual al procedurilor este de $2 milioane, implicând o echipa de 30 de doctori, în acest moment inima este nivelul vârstei de 37 ani, pielea la 28 de ani, iar capacitatea plămânilor a ajuns la cea a unui tânăr de 18 ani. Bloomberg

 

  • Industria aviatică din Europa intenționează să se opună deciziei Franței de a interzice zborurile pe distanțe scurte. Companiile aeriene vor susține în fata Uniunii Europene că interzicerea zborurilor pe distanțe scurte afectează libertatea de mișcare a oamenilor, unul dintre cele patru drepturi fundamentale ale Uniunii. Companiile aeriene se tem că tot mai multe țări vor interzice zborurile pe termen scurt. Reuters

 

  • Producția armatei americane de muniție de 155 milimetri, necesară Kievului, va crește în următorii doi ani de la 14.400/luna la 90.000/luna. Acest nivel nu a mai fost atins din anii ‘50, când armata americană a fost implicată în războiul din peninsula coreeană. NYTimes

 

  • Unul din trei americani poate acoperi o cheltuială urgentă de $400, fără să apeleze la un credit sau la un card de credit, relevă un sondaj. Bloomberg

 

  • Senatorul Republican Josh Hawley a anunțat că va introduce o lege pentru interzicerea TikTok în Statele Unite. TikTok, deținut de compania chineză ByteDance, a fost deja interzis pe device-urile guvernamentele folosite de angajații care lucrează în domeniul public. Reuters

 

Sursă foto – businesswatch.ro

PARTENERI MEDIA
Loading RSS Feed
Loading RSS Feed