Business Watch: Cele mai importante știri externe


  • Încrederea consumatorilor din zona Euro a scăzut la cel mai redus nivel înregistrat vreodată, gospodăriile pregătindu-se pentru o posibilă recesiune pe fondul inflației record și a riscului unei întreruperi a surselor de energie din Rusia. Indicatorul lunar al Comisiei Europene a ajuns la -27 în iulie, în scădere de la -23,6 în iunie.  Bloomberg

 

  • După 10 zile de mentenanță, Rusia a reluat, în această dimineață, livrările de gaze naturale către Europa prin gazoductul Nord Stream 1.  WSJ

     

  • Fondul american de investiții BlackRock, cel mai mare administrator de active din lume, cu peste $10000 de miliarde în gestiune, a pierdut $1700 miliarde, în primele șase luni ale acestui an, din banii clienților.  Bloomberg

 

  • Deși veniturile și profitul au fost sub cele din primul trimestru al anului, Tesla a raportat rezultate peste așteptări în trimestrul 2. În condițiile în care fabrica din Shanghai a fost închisă o perioadă îndelungată, profitul raportat a fost de $2,3 miliarde, în timp ce vânzările au fost de $16,9 miliarde. Analiștii se așteptau la un profit de $1,9 miliarde. În Q2 din 2021, Tesla a generat un profit de $1,1 miliarde. WSJ

 

  • Ford Motor se pregătește să reducă până la 8.000 de locuri de muncă în următoarele săptămâni. Producătorul auto american încearcă să-și mărească profitul pentru a putea susține dezvoltarea pe piața vehiculelor electrice. Bloomberg

 

  • Cererile pentru credite ipotecare în SUA au scăzut, săptămâna trecută, cu 6%, comparativ cu săptămâna precedentă, ajungând la cel mai scăzut nivel din ultimii 22 de ani. Comparativ cu aceeași săptămână a anului trecut, cererile au scăzut cu 19%, din cauză prețurile mari și a rațelor crescute ale dobânzii. cnbc.com

 

  • Gigantul american Microsoft, cel mai mare producător de software din lume, a cumpărat un teren în orașul Otopeni pentru a construi primul său data center din România, potrivit surselor Profit.ro din piața imobiliară. PROFIT.ro

 

  • Uniunea Europeană a impus mai multe sancţiuni Rusiei, joi, pe fondul războiului din Ucraina, după ce statele membre ale blocului au susţinut o serie de măsuri care ar include importurile de aur şi ar înăspri controalele exporturilor asupra unor bunuri de înaltă tehnologie, relatează The Associated Press. PSnews

 

  • Guvernul spaniol se opune reducerii consumului de gaze cu cel puţin 15%, dorit de Bruxelles pentru toate statele membre ale Uniunii Europene, apreciind că această măsura nu este neapărat „justă” şi nici „eficientă”.  Spotmedia.ro

 

  • Fondul american de investiții BlackRock, cel mai mare administrator de active din lume, cu peste $10000 de miliarde în gestiune, a pierdut $1700 miliarde, în primele șase luni ale acestui an, din banii clienților. Bloomberg

 

Sursă foto – businesswatch.ro

PARTENERI MEDIA
Loading RSS Feed
Loading RSS Feed