Business Watch: Cele mai importante știri externe


  • Economia Chinei a crescut cu 0,4% în trimestrul doi, ritm anual. Este cel mai redusă rata de creștere din primul trimestru al anului 2020, când a izbucnit pandemia. Analiștii se așteptau la o creștere de 1,2%. Comparativ cu primul trimestru din acest an, PIB-ul Chinei a scăzut cu 2,6%. Bloomberg

 

  • Produsul intern brut al țărilor UE va crește cu 2,6% în acest an și cu 1,4% în 2023, în scădere față de previziunile din luna mai, conform estimărilor Comisiei Europene. Inflația, aflată deja la un nivel record, care este de peste patru ori mai mare decât țintă de 2% a Băncii Centrale Europene, este estimată că va fi 7,6% în 2022 și la 4% anul viitor. Bloomberg

     

  • Prețul benzinei în SUA a crescut cu 11,2% în iunie, comparativ cu mai, și cu 59,9%, în ritm anual. Inflația în SUA a ajuns la 9,1% în iunie, ritm anual, fiind influențată în special de creșterea prețurilor la combustibili și alimente. Prețul margarinei a crescut cu 34,5% comparativ cu iunie 2021, în timp ce prețul hotdog-ului a crescut cu 16,3% WSJ

 

  • Un număr din ce în ce mai mare de cumpărători de case chinezi refuză să mai plătească credite ipotecare pentru proiecte neterminate, accentuând probleme din sectorul imobiliar chinez și generând temeri că această criză se va extinde la sistemul financiar. Cumpărătorii au oprit plățile ipotecare pentru cel puțin 100 de proiecte în mai mult de 50 de orașe, potrivit unei analize China Real Estate Information. Luni, plățile erau oprite la 28 de proiecte, în timp ce marți numărul crescuse la 58. Bloomberg

 

  • Creditorul de criptomonede Celsius Network și-a depus cererea de insolvență, devenind cea mai recentă victimă a unei piețe care a pierdut $2000 de miliarde și care a expus sute de mii de investitori individuali la pierderi abrupte. Celsius, care are peste 100.000 de creditori, a anunțat că a făcut pasul pentru a-și stabiliza afacerea și a elabora un plan de restructurare pentru toate părțile interesate. Bloomberg

 

  • Fuziune în industria de jocuri. Unity, platforma de dezvoltare a conținutului și a jocurilor interactive, va fuziona cu ironSource, o platformă de monetizare a aplicațiilor care oferă instrumente pentru publicitate, marketing și distribuție. Fondurile de investiții Silver Lake și Sequoia, doi dintre cei mai mari acționari ai Unity, vor investi $1 miliard după încheierea fuziunii. TechCrunch

 

  • Grecia a anunțat reguli noi pentru turiștii care se infectează cu Covid-19 în timpul vacanței. Astfel, aceștia nu vor fi obligați să intre în carantină timp de 5 zile la anumite hoteluri desemnate de autorități și vor avea dreptul de a alege dacă se auto-izolează în propria cameră de hotel până la finalul sejurului. De asemenea, turiștii infectați vor avea dreptul de a călători cu feribotul, avionul sau orice alt mijloc de transport, astfel că pot părăsi Grecia la finalul sejurului chiar dacă nu sunt încă vindecați. Singura condiție este purtarea măștii de siguranță în timpul călătoriei.  GTP Headlines

 

  • Pentagonul a anunțat că Statele Unite au testat cu succes două rachete hipersonice Lockheed Martin. Anunțul vine pe fondul îngrijorărilor tot mai mari că Rusia și China au mai mult succes în dezvoltarea propriilor arme hipersonice. Reuters

 

  •  Un fost programator software al CIA a fost condamnat miercuri de un juriu federal pentru cel mai mare furt de informații clasificate din istoria agenției. Joshua Schulte a fost arestat după dezvăluirea, în 2017, de către WikiLeaks, a unui număr mare de documente confidențiale care detaliază metodele agenției de a pătrunde în rețelele informatice ale guvernelor străine și ale teroriștilor. The New York Times 

 

  • Germania va înceta să mai cumpere cărbune din Rusia, la 1 august, iar din 31 decembrie va opri și importurile de petrol rusesc. Anunțul a fost făcut de adjunctul ministrului de Finanțe. Reuters

 

Sursă foto – businesswatch.ro

PARTENERI MEDIA
Loading RSS Feed
Loading RSS Feed