Mai mult de o treime din turiștii care vizitează litoralul românesc provin din București, acestia fiind cel mai numeros grup, potrivit datelor furnizate de Litoralulromânesc.ro și citate de News.ro.
Ei sunt urmați de vizitatori din Prahova și Cluj, în timp ce județele Tulcea, Ialomița, Mehedinți și Sălaj se situează la celălalt capăt al clasamentului, cumulând mai puțin de două procente din totalul turiștilor.
”Cei mai mulţi turişti care şi-au făcut vacanţele în staţiunile autohtone de la Marea Neagră până la jumătatea sezonului estival sunt din Bucureşti, peste 36% din totalul celor care au ales litoralul românesc fiind din Capitală”, indică datele colectate de touroperatorul Litoralulromanesc.ro.
Bucureștenii sunt cunoscuți pentru faptul că sunt turiști repetitivi, mulți dintre ei vizitând litoralul de 3-4 ori pe vară, spre deosebire de vizitatorii din alte județe, care tind să organizeze o singură vizită pe sezon.
În continuare, în top 10 al județelor de unde provin turiștii pe litoralul românesc, se află: Timiș (5,20%), Brașov (4,44%), Iași (4,30%), Argeș (2,75%), Bacău (2,14%), Dolj (2,14%) și Suceava (2,10%).
La partea de jos a clasamentului, din nou, se află județele Tulcea, Ialomița, Mehedinți și Sălaj, care cumulat aduc mai puțin de 2% din totalul turiștilor la malul mării.
”Datele analizate în sezonul 2022 – 2023, pe un eşantion de peste 207.000 rezervări, evidenţiază faptul că aproape 36% dintre turiştii care au ajuns în acest interval pe litoralul românesc provin din Bucureşti. Capitala conduce detaşat clasamentul, următoarele două locuri din Top 3 fiind la mare distanţă. Astfel, locul secund este ocupat de judeţul Prahova, cu 5,92% din totalul turiştilor veniţi pe litoral, iar pe poziţia a treia se află judeţul Cluj, cu 5,27% din total”, transmite Litoralulromânesc.ro.
Cei din capitală sunt, de asemenea, cei care vizitează litoralul mai multe ori într-un singur sezon de vară, uneori chiar 3-4 ori, în contrast cu vizitatorii din alte județe, care au de obicei doar un singur sejur pe vară. Durata medie a șederii variază și ea: în timp ce bucureștenii petrec în medie 2,8 nopți la malul mării, turiștii din alte județe aleg sejururi cu o medie de 4,6 nopți.
Surprinzător, chiar și localnicii din Constanța se numără printre cei care rezervă sejururi pe litoralul românesc. Județul Constanța se situează aproape la jumătatea clasamentului, cu 1,19% din totalul rezervărilor, un procent similar cu cel al județelor Hunedoara și Gorj.
Sursă foto: istockphoto.com