BNR a decis majorarea dobânzii cheie la 2%, de la 1,75%


Banca Naţională a decis majorarea dobânzii depolitică monetară la 2%, de la 1,75%, şi a coridorului de referinţă dintre dobânzile active şi pasive din jurul dobânzii cheie la 1,00. Decizia băncii centrale urmează tendinţa impusă de băncile centrale din Europa şi de Est, precum şi deciziile Băncii Central Europene. Majorarea dobânzii BNR încearcă o contracarare a excaladărilor inflaţioniste, care sunt aşteptate pentru acest an să atingă nivelul de 10%.

Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României a hotărât luni majorarea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 2% pe an, de la 1,75% pe an, începând cu data de 11 ianuarie 2022, şi păstrarea controlului ferm asupra lichidităţii de pe piaţa monetară, informează banca centrală.

„Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României, întrunit în şedinţa de astăzi, 10 ianuarie 2022, a hotărât următoarele: majorarea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 2,00 la sută pe an, de la 1,75 la sută pe an, începând cu data de 11 ianuarie 2022; extinderea coridorului simetric format de ratele dobânzilor facilităţilor permanente în jurul ratei dobânzii de politică monetară la 1,00 punct procentual, de la ą0,75 puncte procentuale; astfel, începând cu 11 ianuarie 2022 rata dobânzii aferente facilităţii de creditare (Lombard) se majorează la 3,00 la sută pe an, de la 2,50 la sută pe an, iar rata dobânzii pentru facilitatea de depozit se menţine la 1,00 la sută pe an”, se precizează într-un comunicat al BNR.

Sursă foto: bnr.ro

PARTENERI MEDIA
Loading RSS Feed
Loading RSS Feed