BNR a ajuns din nou în poziția de creditor net al sistemului bancar. Astăzi, prima ședință de politică monetară din 2022


Banca Națională a României a ajuns din nou în poziția de creditor net al sistemului bancar, dar a preferat să acorde finanțare mai ieftină și să nu accelereze creșterea dobânzilor, deși inflația se apropie de 8% pe an.

De la un excedent de lichiditate mediu zilnic de 3 miliarde de lei în noiembrie, băncile au trecut la un deficit mediu de 4,7 miliarde de lei în decembrie, relevă dte analizate de Profit.ro.

BNR a reluat și finanțarea băncilor prin operațiuni repo, după o jumătate de an de pauză. Băncile au primit aproape 4,5 miliarde de lei (medie zilnică) la 1,75%, rata dobânzii de politică monetară. Banca centrală ar fi putut să împingă și mai sus ratele pe termen scurt dacă ar fi lăsat băncile să apeleze doar la facilitatea Lombard (de unde au luat în medie doar 427 de milioane de lei, față de 791 de milioane de lei în noiembrie), unde dobânda e 2,5% pe an, dar a preferat o creștere mai puțin ascuțită a dobânzilor.

Rata medie la depozitele interbancare a crescut în ultima lună a anului la 2,12%, de la 1,75% în noiembrie.

Poziția de creditor net este preferată de BNR pentru strategia de control a dobânzilor pe termen scurt – în ultimele luni, banca și-a asumat un control strict al lichidității în dauna unei majorări mai viguroase a ratei cheie la ultimele două ședințe de politică monetară, așa cum așteptau analiștii, astfel că a rămas cu cea mai mică dobândă din regiune.

Deficitul bugetar a crescut de la 4,03% în octombrie la 4,7% din PIB în noiembrie, ceea ce arată o accelerare a cheltuielilor în penultima lună a anului. Pentru decembrie nu a fost încă publicată execuția bugetară, dar este foarte probabil că deficitul nu a ajuns la ținta de 7,1% stabilită în rectificarea din noiembrie. În 2022 este programată o reducere suplimentară a deficitului bugetar, care va rămâne însă ridicat la 6,2% din PIB după contabilitatea europeană.

Sursă foto: bnr.ro

PARTENERI MEDIA
Loading RSS Feed
Loading RSS Feed