Beneficiarii programului „Sprijin pentru România” pot utiliza cardurile sociale în magazinele Kaufland


Kaufland România acceptă de acum plata cu tichetele sociale emise de Edenred. Astfel, toți beneficiarii programului „Sprijin pentru România” pot utiliza cardurile sociale în magazinele Kaufland din țară, indiferent de tipul acestora: Edenred, Sodexo sau Up România, informează compania prin intermediul unui comunicat transmis către Economica.net.

Voucherele sociale din programul guvernamental „Sprijin pentru România” sunt destinate achiziției de produse alimentare și de mâncare caldă, precum preparatele de la punctul Grill din parcarea magazinelor Kaufland. Astfel, clienții vor fi îndrumați de către angajații de la casele de marcat să separe produsele alimentare de cele non-alimentare, care vor fi achitate folosind un alt mijloc de plată.

Plata la casele de marcat se efectuează ca plata cu orice alt card. Cardul social pentru alimente permite plăți contactless, încă de la prima tranzacție, prin apropierea sa de terminalul POS.

Cardurile sunt alimentate de către autorități la fiecare două luni cu câte 250 de lei, în patru tranșe, până la sfârșitul anului.

Potrivit reglementărilor, se interzice utilizarea cardului în alte scopuri decât cele pentru care a fost emis, în caz contrar se sancționează conform legii.

 

 

 

 

Sursă foto: gds.ro

PARTENERI MEDIA
Loading RSS Feed
Loading RSS Feed