BCE ar putea să înceapă dezvoltarea unui euro digital până la sfârșitul lui 2023


Banca Centrală Europeană ar putea începe dezvoltarea unui euro digital, versiunea electronică a bancnotelor şi monedelor, până la finalul lui 2023, a afirmat luni Fabio Panetta, membru al Comitetului executiv al BCE, transmite Reuters.

„În cele din urmă, la finalul lui 2023, am putea decide să începem realizarea fazei de dezvoltare şi testare a soluţiilor tehnice adecvate şi a activităţilor comerciale necesare pentru a furniza un euro digital”, a declarat Panetta.

Acesta a adăugat: „Această fază ar putea dura trei ani”.

BCE vrea să se alăture tendinţei de creştere a plăţilor fără numerar, care s-a amplificat odată cu pandemia de Covid-19. Euro digital va permite gospodăriilor şi companiilor să depună direct această monedă la un cont deschis la banca centrală, la care până acum accesul era rezervat doar băncilor comerciale. Aceşti bani vor fi protejaţi împotriva oricărui risc de pierdere, un argument puternic într-un moment în care proiectul de garantare europeană a depozitelor este în impas.

BCE promite o utilizare rapidă, facilă şi complet sigură pentru achitarea cumpărăturilor la supermarket, online via o aplicaţie pe smartphone de exemplu, precum şi în afara domeniului online cu ajutorul cardurilor de plăţi similare cardurilor de debit.

 

 

Sursă foto: unsplash.com

PARTENERI MEDIA
Loading RSS Feed
Loading RSS Feed