Autoritatea de Reglementare în Energie (ANRE) a modificat regulamentul privind furnizarea de ultimă instanţă a gazelor, pentru clienţii care rămân fără furnizor, astfel încât factura să reflecte strict costurile, potrivit unui comunicat transmis de instituție.
„În cadrul şedinţei Comitetului de reglementare al ANRE din data de 24.08.2022 a fost aprobat Ordinul preşedintelui ANRE nr. 110/2022 pentru modificarea şi completarea Regulamentului privind furnizarea de ultimă instanţă a gazelor naturale, aprobat prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 173/2020. Prin Ordinul aprobat, au fost aduse modificări şi completări de substanţă cadrului de reglementare actual care să protejeze clienţii finali, cele mai importante fiind introducerea, pentru perioadele în care sunt impuse măsuri de sprijin prin legislaţia primară, a unui sistem alternativ prin care toţi FUI (Furnizor de Ultimă Instanţă) să preia în mod nediscriminatoriu, prin rotaţie lunară, automat sau la cerere, locurile de consum ale clienţilor care ajung în situaţia de a nu avea asigurată furnizarea gazelor naturale din nicio sursă”, anunță ANRE, citată de Agerpres.
Suplimentarea numărului de FUI desemnaţi de ANRE, de la minimum 5 la un număr de minimum 7 FUI, în scopul reducerii presiunii asupra FUI care vor prelua, prin rotaţie, în perioada în care sunt impuse măsuri de sprijin, locurile de consum ale clienţilor care ajung în situaţia de a nu avea asigurată furnizarea gazelor naturale din nicio sursă.
Facturarea clienţilor preluaţi la un preţ de furnizare în regim de UI va reflecta strict costurile realizate de către FUI.
Sursă foto: ANRE – Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei | Facebook