Analiza eToro arată că mediul de lucru hibrid determină creşterea numărului de aplicaţii software.


Perioada coronavirus a schimbat modul în care lucrăm, învățăm atât în timpul pandemiei cât şi în viitorul apropiat și a creat o nouă normalitate în acest context. Procentajul personalului care lucrează exclusiv de acasă a crescut rapid, ajungând la o medie estimată de 34% în Europa şi 35% în SUA, ceea ce a creat dificultăţi pentru multe organizaţii. România, cu peste 35% din angajaţii care nu lucrează munci fizice, dar care au competenţe digitale reduse sau inexistente, s-a confruntat cu mari dificultăți privind organizarea muncii şi a şcolii la distanţă în timpul pandemiei.

Multe organizații au fost reticente în a le permite angajaților lor să lucreze de acasă, existând teama că acest lucru ar putea să aibă un impact negativ asupra productivității.

Cu toate acestea, un studiu recent a arătat că angajaţii care lucrează de acasă au petrecut mai puţin timp evitând să lucreze (diferenţă de 15%) şi au muncit cu 1,4 zile de lucru în plus în fiecare lună, făcând în acelaşi timp mai multe pauze. Cei care lucrează de acasă au declarat că sunt mai puţin distraşi de colegi, petrecând cu 30 de minute mai puţin vorbind despre subiecte care nu ţin de muncă şi cu 7% mai puţin timp vorbind cu managementul companiei. Lipsa navetei a oferit una dintre cele mai mari economii de timp. În medie, un angajat economiseşte 8,5 ore pe săptămână dacă nu se deplasează la serviciu. Într-un an, sunt 408 ore economisite.

Multe companii se orientează către un mediu de lucru hibrid care permite 2-3 zile de lucru la distanţă şi restul la birou. Potrivit unui sondaj realizat în rândul a 400 de lideri IT, un loc de muncă hibrid este o prioritate, iar majoritatea liderilor IT sunt optimişti în ceea ce priveşte viitorul acestuia, 57% dintre ei declarându-se entuziasmaţi, iar 44% indicând că este o mişcare în direcţia cea bună.

Dar acest model creează noi provocări, cum ar fi modul de conectare simultană a celor care lucrează de acasă cu echipele de la birou, pentru a evita disparităţile, separarea şi pierderea de informaţii esenţiale. În acest caz, managementul firmelor cere soluţii de la departamentele de IT.

Managerii de IT au numit Microsoft 365, Google Workspace şi Zoom drept cele mai importante aplicaţii folosite de organizaţiile lor. Videoconferinţele au fost clasate ca fiind principalul instrument pe care organizaţiile s-au bazat cel mai mult în ultimul an (32%), ceea ce confirmă importanţa aplicaţiei Zoom pentru noul mediu de lucru.

La începutul acestei săptămâni, Zoom Video Technologies a raportat un profit de 1,36 dolari pe acţiune la venituri de 1,02 miliarde de dolari, depăşind aşteptările analiştilor. Acest raport a arătat o rezilienţă continuă a câştigurilor, compania înregistrând pentru prima dată în istorie un trimestru cu venituri ce trec de un miliard de dolari, dar estimările companiei privind o creştere mai slabă în viitor au făcut ca acţiunile  să se prăbuşească după anunţ. Veniturile Zoom au crescut cu 54% de la an la an (YoY), dar au înregistrat cea mai mică creştere YoY de când se tranzacţionează ca societate publică. Fundamentele companiei sunt în continuare solide, cu o profitabilitate puternică şi o bază de clienţi care continuă să se mărească. Clienţii care generează venituri de peste 100.000 de dolari întinse pe 12 luni au crescut la 2.278, cu 131% mai mult decât în anul precedent.

Alte instrumente pe care se bazează organizaţiile includ infrastructura Cloud (23%) – cum ar fi Microsoft Azure, Amazon Web Services, sau Google Cloud, suitele Office (11%) precum Office 365, G Suite sau Dropbox Paper, dar şi software specializat (11%) cum ar fi Salesforce şi Adobe.

Această tendinţă arată că tehnologiile Cloud, de videoconferinţă şi de gestionare a echipelor vor cunoaşte probabil o creştere şi în viitor. Majoritatea (73%) liderilor IT au indicat că numărul de aplicaţii SaaS (software as a service) a crescut în ultimele 12 luni, majoritatea organizaţiilor rulând între 100 şi 1000 de aplicaţii SaaS în reţeaua lor. Mai mult de 83% dintre liderii IT se aşteaptă la fonduri suplimentare în viitor pentru a sprijini şi implementa noile modalităţi de lucru.

Având în vedere creşterea rapidă la nivel mondial a cazurilor de infectare cu varianta Delta, munca hibridă este aici pentru a rămâne, permiţând migrarea de la munca de acasă la cea cu prezenţa la birou şi invers. Corporaţiile văd în asta costuri imobiliare reduse, iar angajaţii văd o calitate mai bună a vieţii, reducând timpul de deplasarea între casă şi serviciu şi înapoi.

Sursă foto: pexels.com

PARTENERI MEDIA
Loading RSS Feed
Loading RSS Feed