Autor – Horia Mihălcescu
Anul 2022 a început cu o discuție întreagă despre celebrul „Don t Look up”, unde care mai de care mai deștepți și inspirați au interpretat filmul dându-i culoarea actualității românești, identificând la limita ilicitului personaje și situații fictive cu unele din realitatea concretă românească. N-a trecut mai mult de o lună și viața ne arată că nu învățăm niciodată nimic din istorie. Dintotdeauna, natura umană, mediocră și bicisnică se va uita în altă parte, va alege calea cea mai simplă și fără efort. Nu doar că se va minți și va minți, dar și va manipula și se va lăsa manipulată.
Ne uităm la orice mai puțin la interesele, oportunitățile și riscurile pe care le avem. Viitorul, oricum ar fi el se va baza pe tehnologie și efort, pe educație și cunoaștere. În ceea ce privește educația, avem în față cea mai mare oportunitate, sau cea mai mare amenințare pe care am avut-o de la Revoluția din 1989 până astăzi: modernizarea la nivelul infrastructurii de cunoaștere, Digitalizarea României. Aceasta are trei sensuri: digitalizarea sectorului public, digitalizarea business-ului și digitalizarea noastră ca cetățeni, angajați, consumatori, contribuabili. Toate trei merg mână în mână, iar stagnarea unuia dintre cei trei piloni îi face inutili pe ceilalți doi.
Să nu ne amăgim cu școala noastră de ”Computer Science”, cu informaticienii noștri excepționali și cu performanțele digitale ale companiilor noastre. Cifrele arată o stare de necompetitivitate evidentă:
- Nivelul de digitalizare al sectorului public
- Nivelul de digitalizare al mediului economic
- Nivelul de competențe digitale al populației
Să le trecem în revistă pe baza datelor publice:
Nivelul de digitalizare al serviciilor publice în România (Sursa Indicele economiei și societății digitale (DESI) 2020 România se află în documentul atașat. România DESI 2020
Din această cercetare aflăm că România se plasează pe ultimele trei locuri din Uniunea Europeană, având în vedere un indice compozit care ține cont de conectivitate, unde România se clasează relativ bine, de capitalul uman, de utilizarea la nivelul general al populației a serviciilor digitale, de integrarea serviciilor digitale (la nivelul afacerilor românești și la nivelul vieții cotidiene pentru populație), dar și de serviciile publice digitale (interacțiunea cetățeanului cu instituțiile statului și nivelul de informație integrată pe care statul o are pentru a ajuta cetățeanul).
Dacă nu am ști și care au fost eforturile diferitelor categorii de bugete implicate în dezvoltarea digitală a României, graficul în sine ne poate lăsa rece. O analiză a randamentului bugetar vs. Eficiența/Eficacitatea unei economii/societăți/instituții, ar merita să fie efectuată într-o altă cercetare pentru a conștientiza unde nu mai trebuie să se producă greșeli.
Să mergem mai departe cu digitalizarea românească a sectorului public, potrivit sursei România DESI 2020 pag 14.
Constatăm același retard istoric, deși ne mândrim cu școala românească de IT și cu profesioniștii competenți. Mai mult decât o simplă tehnicalitate, digitalizarea în sectorul public ar trebui să pună la dispoziția publicului specializat date despre societate, evoluții, blocaje etc. . Din acestea se pot extrage oportunități, idei valoroase care să ajute la modernizarea și maturizarea unei societăți care, știind din ce în ce mai puțin despre ea însăși riscă să rămână la un grad mare de imaturitate, pradă tuturor poncifelor ideologice care de cele mai multe ori se bazează pe necunoaștere sau interpretare frauduloasă a unor date sau informații netransparente.
Așa cum vedem România rămâne codașă în UE la nivelul digitalizării din sectorul public, deși să fim serioși, nu putem vorbi despre un decalaj istoric așa cum am putea vorbi în cazul altor componente de infrastructură.
Să ne oprim asupra nivelului de digitalizare al companiilor care activează în România. Poate acest domeniu al inițiativei private ne va oferi speranța dezvoltării.
De ce este el important? De ce ar trebui să fie o preocupare majoră nu numai a managerilor și proprietarilor, ci și a statului? Pentru că prin lipsa de digitalizare a companiilor românești mergem sigur către o lipsă de competitivitate care ne va costa ieșirea/eliminarea unei părți importante din antreprenori în fața valului de companii străine care vor veni cu tehnologie și abordări digitale sofisticate. Așadar, să vedem cum stăm cu digitalizarea în mediul privat:
Toate datele puse la dispoziția publicului de către Eurostat arată că nivelul cel mai redus de digitalizare al companiilor din țările UE (înțelegând prin această o abordare cât de cât profesională a digitalizării prin integrarea proceselor în amonte și aval, utilizarea CRM-urilor/ERP-urilor, marketingul și vânzările digitale etc.) se află în România. Iată un exemplu AICI
Îngrijorător pentru viitorul companiilor românești care riscă să pățească fără să-și dea seama ceea ce eBay a pățit de la Amazon acum două decenii. Riscul multor companii românești din varii domenii, de a se comporta ca niște luddiți și a ignora posibilitățile digitalizării dar și riscurile ne-digitalizării este să ajungă lipsite complet de avantaje competitive pe care altă dată le stăpâneau.
Să trecem la ultimul punct al scurtei noastre analize: Populația.
Să vedem dacă trăim într-un confort corect al stimei de sine promovată oficial prin ”Performanța Școlii românești de IT”. Iată însă o STATISTICĂ care nu va plăcea prea mult.
Așa arată tinerii noștri din perspectivă digitală și nu aș dori să comentez mai mult aici.
Concluziile sunt multe, unele dintre ele grave. Trezirea la realitate urgentă este singura formulă prin care România să nu rămână și în această perioadă istorică la coadă.
Digitalizarea statului făcută fără cap și fără a ajuta nu doar companiile, ci și publicul, nu va duce decât la faliment și o mai accentuată inegalitate. Educația fără susținerea și modelarea companiilor este inutilă, din nou, pentru că va duce la ceea ce am avut în anii 90, IT-ișiti pregătiți care din lipsa locurilor de muncă au plecat.
Concluzia care se impune este necesitatea unei abordări inteligente pe toate cele trei componente ale digitalizării, încât la sfârșitul exercițiului istoric să nu mai strige nimeni ” Vrem o țară ca afară!”.
Sursă foto: businesswatch.ro
