Analiză CITR: Peste 3.500 de companii au intrat în insolvenţă în prima jumătate a anului


Peste 3.500 de companii au intrat în insolvenţă în primul semestru al acestui an în România, industria prelucrătoare şi construcţiile fiind domeniile cele mai afectate, potrivit unei analize realizate de o companie de profil.
Sectorul construcţiilor este afectat semnificativ de creşterea preţului materialelor de construcţii şi a carburantului, de creşterea dobânzilor şi de lipsa forţei de muncă în timp ce industria prelucrătoare este influenţată de majorarea galopantă a preţurilor energiei şi carburanţilor, de îngreunarea lanţurilor de aprovizionare, de diminuarea comenzilor şi de creşterea costurilor de finanţare, precizează reprezentanţii CITR citaţi de Agerpres.

În primele trei luni ale anului au intrat în insolvenţă 1.713 companii, iar în cel de-al doilea trimestru 1.867 companii. Numărul insolvenţelor este aproximativ la acelaşi nivel cu semestrul I din 2021 când au fost înregistrate 3.033 insolvenţe.

Dintre cele 6.654 companii de impact, cu active de peste un milion euro, identificate în studiul companiei de specialitate de la finalul anului trecut ca aflându-se în stare de insolvenţă iminentă, doar 32 au intrat în procedură de insolvenţă în prima jumătate a anului 2022, având o valoare cumulată a activelor imobilizate de 965 milioane lei. În aceeaşi perioadă din 2021, au intrat în insolvenţă 11 companii de impact, ce aveau o valoare a activelor imobilizate de 671 milioane lei, arată analiza citată.

Astăzi, România are o nouă legislaţie modernă (Legea nr. 216/2022 modificând şi completând Legea nr. 85/2014), care oferă companiilor în dificultate posibilităţi de restructurare complexe, iar accesarea timpurie a acestor soluţii ajută la evitarea insolvenţei şi la însănătoşirea afacerii, precizează reprezentanţii companiei.

„Numărul companiilor care intră în procedură de insolvenţă nu s-a schimbat fundamental în ultimii ani, iar numărul companiilor de impact care au intrat în insolvenţă reprezintă un procent nesemnificativ faţă de cele care noi, ca experţi, considerăm că ar avea nevoie de ajutor. Conform studiului CITR de la finalul anului trecut, în România au fost identificate 6.654 companii de impact, cu active de peste un milion euro, aflate în stare de insolvenţă iminentă. Dintre acestea, doar 32 au intrat în procedură de insolvenţă în anul 2022, iar asta ne arată în continuare că nu ne îndreptăm către o însănătoşire a mediului economic. Din fericire, acum avem legislaţie nouă care vine în sprijinul întregului mediu de business şi care aduce instrumente de restructurare şi prevenţie timpurie şi încurajăm antreprenorii să apeleze la aceste soluţii. CITR se implică activ în procesul de dezvoltare a unei culturi a prevenţiei în mediul de business”, a explicat Paul-Dieter Cîrlănaru, CEO CITR.

Studiile CITR efectuate pe portofoliul propriu de-a lungul anilor arată că 57% dintre companii au amânat cel puţin 3 ani intrarea în insolvenţă, acest lucru având consecinţe negative, cum ar fi scăderea cu peste 50% a cifrei de afaceri şi creşterea cu peste 30% a datoriilor. În lipsa unei culturi a prevenţiei în business, mulţi dintre antreprenorii care şi-au declarat insolvenţa au fost împinşi de probleme care au dus la imposibilitatea de continuare a afacerii în condiţii normale, subliniază compania.

„Putem observa două evoluţii semnificative ale insolvenţelor în 2022: creşterea numărului de companii care îşi declară insolvenţa din domeniul construcţiilor şi din domeniul industriei prelucrătoare. În luna mai, un număr de 551 companii din construcţii au intrat în insolvenţă (în creştere cu 34,72%), iar din industria prelucrătoare – 339 companii (în creştere cu 6,94%). Sectorul construcţiilor este afectat semnificativ de creşterea preţului materialelor de construcţii şi a carburantului, de creşterea dobânzilor şi de lipsa forţei de muncă. Industria prelucrătoare este afectată pe fondul creşterii galopante a preţurilor energiei şi carburanţilor, de îngreunarea lanţurilor de aprovizionare, de diminuarea comenzilor şi de creşterea costurilor de finanţare”, se mai arată în comunicat.

La nivelul Uniunii Europene studiile arată că, în general, companiile amână cu 3-4 ani recunoaşterea problemelor şi a stării de insolvenţă, iar majoritatea cazurilor, insolvenţa nu mai poate fi evitată.

CITR are o experienţă de peste 20 de ani pe piaţa insolvenţei şi aproape 1000 de proiecte gestionate de-al lungul timpului. Compania administrează anual un patrimoniu de un miliard de euro. Printre companiile de impact din România restructurate sau care se află în proces de restructurare de CITR se numără ROMAERO, CFR Irlu, Cemacon, Flanco, Diverta, Selina (construcţii), Galli Galo sau Oncos (avicole) şi Tektron Braşov (energie).

 

 

 

Sursă foto: print.de

PARTENERI MEDIA
Loading RSS Feed
Loading RSS Feed