ANAF vrea să vândă pe bursă acțiuni intrate în proprietatea privată a statului, pentru a recupera datorii restante


Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) vrea să vândă pe Bursa de Valori Bucureşti (BVB) acţiuni intrate în proprietatea privată a statului, cu scopul de a recupera astfel din restanţele la buget ale datornicilor.

Fiscul vrea să lucreze cu firme de brokeraj care să preia şi să execute, în nume propriu, ordine de vânzare de acţiuni sechestrate la nivelul Direcţiei Operative Executări Silite, acţiuni intrate în proprietatea privată a statului, relevă documente analizate de Profit.ro.

ANAF este interesat şi de vânzarea, cu participaţii mai mari, a pachetelor de acţiuni reziduale primite de români în procesul Marii Privatizări din anii ’90.

ANAF are nevoie să poată vinde până la 55 milioane de acţiuni, cu o valoare totală a titlurilor de până la 41 de milioane de lei.

Firmele de brokeraj cu care ar lucra Fiscul ar trebui să furnizeze şi recomandări privind metoda de tranzactionare, tipul ordinului de bursă, momentului vânzării acţiunilor, precum şi opinie acolo unde nu este oportună/posibilă tranzacţionarea din punct de vedere al valorii de piaţă a acţiunilor (lipsă lichiditate piaţă etc).

 

 

 

 

Sursă foto: ziarulunirea.ro

PARTENERI MEDIA
Loading RSS Feed
Loading RSS Feed