În materialul realizat de specialiştii ANAF sunt prezentate informaţii utile pentru autorii de conţinut pentru reţelele de socializare, cu privire la declararea veniturilor şi stabilirea impozitelor şi contribuţiilor aferente.
„Cu titlu de exemplu, în situaţia în care activitatea se desfăşoară cu regularitate, în mod continuu, pe cont propriu şi urmărind obţinerea de venituri şi sunt întrunite criteriile unei activităţi independente, veniturilor obţinute de persoanele publice din postările realizate pe diferite reţele de socializare şi care fac astfel reclamă pentru diverse companii/brand-uri le sunt aplicabile prevederile Cap. II ‘Venituri din activităţi independente’ din Titlul IV – ‘Impozitul pe venit’ din Codul fiscal”, menţionează ANAF.