Alianța Renault – Nissan – Mitsubishi a prezentat joi planul său de dezvoltare până în 2030. Un nou model electric Dacia ar putea fi lansat după 2026


Alianța compusă din grupurile Renault, Nissan și Mitsubishi Motors a anunțat joi 27 ianuarie 2022 „foaia sa de parcurs” până în 2030, un document din care reies multe dintre direcțiile în care se vor dezvolta gamele de produse ale mărcilor principale.

Deși nu apare în documentele date publicității, LifeNews.ro a remarcat că printre detaliile dezvăluite cu această ocazie există și o noutate legată de marca Dacia. Este vorba despre viitoarea apariție a unui model Dacia 100% electric dezvoltat pe platforma CMF-BEV a Alianței, adică aceeași bază tehnică utilizată de vehiculele electrice Renault R5 și urmașul lui Nissan Micra ale căror lansări sunt așteptate în următoarea perioadă.

Viitorul model electric Dacia, mai mare decât actualul Spring, va fi lansat pe piață după 2026 și, având în vedere că va utiliza aceeași platformă cu urmașul lui Micra și R5, ar putea fi produs la Renault ElectriCity, centrul industrial pentru mașini electrice din nordul Franței.

Conform datelor Renault, platforma CMF-BEV va permite asamblarea a anuală a peste 250.000 de mașini înrudite aparținând mărcilor Nissan, Renault, Alpine și Dacia.

Totodată, această bază tehnologică mai mare decât CMF-AEV (Dacia Spring) este considerată de oficialii Renault drept „cea mai competitivă platformă compactă electrică din lume”. Ea va fi lansată în 2024, va oferi o autonomie de până la 400 km și performanțe aerodinamice remarcabile, „permițând reducerea costurilor cu până la 33% şi consumul de energie cu peste 10% faţă de actualul Renault ZOE”.

Aceeași platformă CMF-BEV va fi utilizată, pe lângă Renault, Nissan și Dacia, de marca premium-sport Alpine, și ea parte a grupului francez.

Înainte de lansarea unui viitor model 100% electric de clasă B, Dacia va avea ca noutăți, varianta hibrid a recent lansatului model Jogger (2023), și SUV-ul Bigster (2025).

Alături de platforma menționată, CMF-BEV, Alianța Renault – Nissan – Mitsubishi a anunțat dezvoltarea a încă patru baze tehnologice pentru mașini 100% electrice.

Este vorba despre CMF-AEV – cea mai accesibilă platformă electrică din lume, pe care este construită Dacia Spring, de KEI-EV – familie de platforme pentru vehicule electrice ultra-compacte din segmentul mini și de LCV-EV – familie de platforme pentru vehicule utilitare existentă deja în componența Renault Kangoo şi Nissan Town Star.

Sursă foto: autoexpert.ro

PARTENERI MEDIA
Loading RSS Feed
Loading RSS Feed