Parlamentul de la Budapesta a ales pentru prima dată o femeie la președinția Ungariei și anume Katalin Novak în vârstă de 44 de ani. Aceasta a fost sprijinită de către partidul Fidesz, obținând 137 de voturi din cele 188 exprimate.
Katalin Novak a fost membră a guvernului în calitate de ministru pentru afaceri familiale, susținând în primul ei discurs în calitate de președinte aleasă că va fi „o bună șefă de stat care să apere familia ca fundament al suveranității”.
Katalin Novak își va începe mandatul pe data 10 mai.
Sursă fotografie: Novák Katalin | Facebook