În jur de 88% din cazurile de cancer al căror tratament a fost finanțat în 2019 au fost regăsite în 2020 pe lista CNP-urilor pacienților decedați. În condițiile în care, afirmă Adela Cojan, 49% din banii alocați programelor naționale de sănătate se duc pentru cancere.
„Tratăm anual în jur de 137.000 de pacienţi oncologici. Din analiza internă efectuată de CNAS pe perioada 2014-2020, a reieşit că numărul deceselor survenite între 0-1 an şi 1-2 ani de la data iniţierii tratamentului oncologic este de 121.000, ceea ce reprezintă aproximativ 88% din numărul pacienţilor trataţi în medie pe an. Aceasta nu este rata supraviețuirii prin boli oncologice, ci reprezintă procentul anual din media anuală tratată”, a spus Adela Cojan.
Este posibil ca România să aibă un asemenea procent de cazuri?
Cea mai recentă analiză făcută de INSP a situației pe cancer, arată că numărul cabinetelor oncologice din România au în evidenţă aproximativ jumătate de milion de bolnavi de cancer. Tot rapoartele INSP spun că, la final de 2015, statul român avea în evidență 461.016 bolnavi. În prima jumătate a lui 2018, ajungea la 488.824.
Dacă ne uităm pe datele din 2019 şi 2020 pe cauze de deces ale Institutului Naţional de Statistică, observăm că, între ianuarie şi noiembrie 2020, au fost 45.547 de decese cauzate de tumori în România, un total comparabil cu cel din aceeaşi perioadă a anului 2019: 46.121 de oameni.
Câteva calcule ne spun că, într-un an, cam 10% din bolnavii de cancer din România (indiferent de momentul diagnosticării lor) îşi pierd viaţa din cauza bolii. Acest raport pare exact opusul celui prezentat public de Adela Cojan, preşedinta interimară a CNAS.
În România, ratele de supraviețuire la cinci ani după tratarea unor forme de cancer, precum cancerul de sân, de prostată și de col uterin, sunt mult sub mediile UE, după cum indică şi cel mai recent raport al Institutului Naţional de Sănătate Publică.
Rata supravieţuirii la 5 ani rămâne, pentru majoritatea formelor de cancer, mult peste procentul afirmat de preşedinta CNAS.
